Sighisoara - perioada medievala

În secolul al XIV-lea aşezarea trece la un nou stadiu de dezvoltare, impus printre altele şi de evoluţia politică a zonei, ca atare se angajează într-un accentuat proces de urbanizare. Alături de factorul politic, determinantă în această turnură a expansiunii sale este aşezarea celui de al doilea val de colonişti saşi, care erau în mare parte meşteşugari. În anul 1367, localitatea apare deja menţionată în documente ca Civitas de Segusvar, deci având titulatură de oraş.

Urmare a acestui proces, pe tot parcursul secolului al XV-lea se trece la o masivă campanie constructivă, acum fiind edificate zidul (început pe la 1350) şi turnurile de apărare ale fortificaţiei ce înconjoară Dealul Cetăţii. În anul 1490 se vorbea deja în documente despre zidul cetăţii, în consecinţă se pare că sfârşitul de secol XV prinde Sighişoara într-un final de ciclu constructiv .

Perioada de maximă prosperitate pentru oraşul-cetate este cea a secolelor XV-XVI, când la adăpostul zidurilor de apărare, cetăţenii Sighişoarei îşi văd de propriile afaceri. Aceste secole pot fi considerate Epoca de Aur a Cetăţii. La această dezvoltare uluitoare pentru Transilvania acelor vremuri a contribuit, pe de o parte aportul de forţă de muncă calificată în domeniul meştesugăresc şi o puternică organizare politică interioară, iar pe de cealaltă parte poziţia sa privilegiată, ea fiind cantonată la intersecţia unor şi o bligatorii importante drumuri medievale, şi de înlesnirile de care se bucura din partea regalităţii maghiare. Dezvoltarea sa este reflectată şi în faptul că, Sighişoara este localitatea cu cel mai vechi statut orăţenesc din Transilvania, el datând din anul1517. Numărul breslelor meşteşugăreşti se ridica în această perioadă la un număr de 25, şi acesta era comparabil cu oraşe importante din apusul Germaniei. Oraşul nu doar produce, sau nu producea doar pentru a se autoîntreţine, ci el participă ca o reală forţă la un înfloritor comerţ cu celelalte oraşe din Universitas Saxorum, cu celelalte Scaune Săseşti, cu diferite alte zone Transilvaniei, cu Ţara Românească şi Moldova, dar era şi un participant la marele comerţ. Astfel, folosindu-se de relaţiile sale cu Braşovul, a stabilit o serie de profitabile contacte cu diverse state până în zona Persiei ori a Ţărilor de Jos. Pentru aceste contacte o dovadă o constituie cele 35 de covoare orientale aflate şi azi în Biserica Mănăstirii.

Normal că această prosperitate economică de necontestat s-a răsfrânt şi asupra altor domenii ale vieţii cetăţii. Am aminti dintre acestea în special pe cele din doemniul constructiv arhitectural şi pe cel al educaţiei şi culturii. Primul aşezământ educaţional, Şcoala din Deal, era o realitate a comunităţii încă din anul 1522. Se presupune că aceasta este cel mai vechi aşezământ educaţional public. Procesul educativ era de un înalt nivel, dovada în acest sens constituind-o cei 95 de studenţi sighisoreni care au absolvit cursurile prestigioaselor, pentru acele vremuri, universităţi din Viena şi Cracovia. Şi aceasta doar între 1402-1520, când fenomenul fiind mai rar era şi mai bine consemnat.

La începutul secolului al XVI-lea Sighişoara era şi un important centru artistic. Între zidurile sale reunindu-şi activitatea mai mulţi pictori, sculptori, creatori de mobilier, artişti în piatră, bronz ori lemn, meşteri organişti sosiţi din Konigsberg, Salzburg, din Boemia ori Tirol. Aceştia îşi vor pune amprenta asupra dezvoltării arhitectonice a oraşului, însă şi asupra unor ucenici pe care îi vor educa aici. Unul dintre aceştia pare a fi Elias Nicolai, considerat de către unii specialişti ca fiind cel mai mare sculptor al barocului transilvan. Măiestria sa artistică stă dovadă în cele două biserici evanghelice: Biserica din Deal şi Biserica Manastirii, unde se mai păstrează un tabernacol, un amvon, mai multe pietre de mormânt, strane şi cristelniţe.

În plan politic Sighişoara, un oraş destul de mic, a fost adesea un factor decizional important. Printre altele, el a găzduit mai multe Diete parţiale şi o Dietă a Transilvaniei, cea din 1540, când de la Sighişoara se făcea apel către Ţările Române la o mai strânsă colaborare econimică, dar şi politică în lupta antiototmană. A fost gazda unor domni vitregiţi de tron, precum Vlad Dracul (între 1431-1436 oraşul acorda găzduire voievodului Vlad Dracul, membru al Ordinului Dragonului, care venea de la Nürnberg unde fusese încoronat ca domn al Ţării Româneşti de împăratul Sigismund de Luxemburg.), pe care îl ajută să acceadă la Scaunul Ţării Româneşti. De remarcat şi faptul că în Biserica din Deal s-a încoronat un principe al Transilvaniei. De-a lungul istoriei sale, oraşul a întreţinut bune legături cu voievozii români şi, mai târziu a dus o politică favorabilă instaurării dominaţiei habsburgice. În această luptă, oraşul a fost unul dintre cei mai temuţi adversari al autointitulatului principe al Transilvaniei Rakoczi, adversar al Casei de Austria.