Cetatea Oradea -DVD

Mar
23
2010

Cetatea Oradea DVD Multimedia

Cea reprezentativă urmă a Renaşterii în oraşul Oradea este dată de către Cetatea Oradea. Cu o istorie aproape milenară, primele semne ale configurării sale datate în timpul domniei regelui maghiar Ladislau I (cel Sfânt), 1077-1095, Cetatea Oradea a fost şi este elementul identitar al municipiului de pe malurile Crişului Repede. Actualul monument istorico-arhitectural pentagonal (monument istoric clasa A) reprezentat de cetatea renascentistă a Oradiei a fost construit pe parcursul secolelelor XVI-XVIII. Este unicul de complex de arhitectură militară fortificat cu bastioane în stil italian vechi aflat într-o stare relativ bună de conservare din întreaga Europă de Est.

dvd multimedia cu cetatea oradea

Încă de la începuturile sale, Cetatea Oradea a constituit „punctul zero” al aşezărilor din spaţiul orădean. Ea s-a erijat în nucleul polarizator al viitorului oraş prin concentrarea între zidurilor sale a funcţiilor politice, militare, administrative şi religioase ale zonei, în definitiv s-a constituit în nucleul de dezvoltare urbanistică al Oradiei Mari. Cetatea a cunoscut trei faze importante de construcţie: cetate din val de pământ cu înălţime de peste 3m, întărit cu palisadă din lemn, (până în 1241); cetate circulară de piatră (1247-1569); cetatea bastionară de cărămidă şi piatră, înconjurată de şanţul cu apă termală (din 1569).

Ansamblul monumental cuprinde: zidul de apărare cu 5 bastioane, două porţi şi şanţul cu contraescarpă (1570-1618); castelul pentagonal ce conţine palatul princiar (A,B,C) cu biserica (D) şi cazarma (E) (1638-1780); 13 clădiri anexe (brutăria, cazemata, vama, grajduri, palat de vară, cazarmă ofiteri, etc ) notate azi cu literele de la F la S. În lunga sa existenţă Cetatea Oradea a servit, rând pe rând, ca reşedinţă a Episcopiei Romano-Catolice de Oradea (1092-1557) şi ca amplasament laic-militar (1557-1857). Ea s-a aflat pe firul istoriei sub diferite administraţii: maghiară/transilvăneană (1092-1660), turcă (1660-1692), habsburgică (1692-1918).

dvd multimedia cu cetatea oradea