Calnic - Repere istorice

Câlnic (în dialectul săsesc Kellenk, în germană Kelling, în maghiară Kelnek) este o localitate în judeţul Alba, Transilvania reşedinţa comunei cu acelaşi nume. Deşi localitate săsească, numele său provine din slavul "kalinik" (=lut, lutos), fiind preluat ulterior de saşi si adaptat în Kelling, în concordanţă cu numele primilor stăpâni ai locului, familia nobilă Kelling.

Chyl de Kelling, a construit la mijlocul secolului al XIII-lea donjonul de la Câlnic pe care îl folosea drept locuinţă şi care va deveni mai târziu principala atracţie turistică a locului. Chyl a cumpărat apoi Blajul, iar urmaşii lui au continuat să cumpere satul Cut, Vingardul şi multe alte teritorii. La Câlnic a fost descoperit şi material preistoric, precum şi vagi urme medievale din secolele XI-XII, dar aşezarea medievală propriu-zisă datează din secolele XII-XIII. Nivelul cel mai consistent corespunde consolidării domeniului nobiliar al greavilor (1267).

În secolul al XIV-lea au început o serie de procese de partaj ale posesiunilor greavilor, odată cu decăderea rolului lor politic. În 1388 moare greavul Ioan, ultimul moştenitor pe linie bărbătească, şi cetatea intră în posesiunea familiei greavilor de Vingard, moştenitorii pe parte feminină. În 1430 cetatea este vândută de către Johann Geréb de Vingrad comunităţii săseşti, care o cumpără. În a doua jumătate a secolului al XVI-lea fortificaţia a fost adaptată noilor cerinţe, o dată cu răspândirea armelor de foc: este ridicată a doua incintă, în escarpa vechiului şanţ, iar donjonul este înălţat cu încă un etaj. Tot atunci se ridică barbacana şi turnul-bastion în formă de potcoavă, şi se înalţă prima curtina primară. În acelaşi timp, o dată cu demontarea parţială a drumului de strajă, au fost adosate cămări de provizii pe zidul primei incinte.

Între anii 1961-1964 au fost conduse lucrări de restaurare de către Direcţia Monumentelor Istorice, sub coordonarea arhitectului Ştefan Balş, în paralel cu săpăturile arheologice desfăşurate de Radu Heitel. Din 2003 au fost conduse lucrări de amenajare pentru spaţiile expoziţionale şi pentru cazare, cetatea fiind transformată într-un centru cultural ştiintific internaţional. Singura săpătură arheologică este cea a lui Radu Heitel (1963-1964) şi rezultatele cercetărilor sunt majoritatea inedite. În 1996, în timpul lucrărilor edilitare, au mai fost descoperite unele materiale, dar fără context clar. Între aceastea se numără încă un fragment de cahlă şi materiale folosite la turnarea unui clopot din sec. XVII-XVIII, descoperite în gangul barbacanei.