Cetatea taraneasca de la Calnic
Incinta iniţială includea spre nord-vest un turn de poartă rectangular, prevăzut cu hersă ale cărei urme sunt încă vizibile, completat de un pod mobil. Contemporane cu prima incintă erau şi un şanţ adânc de 3 m şi lat de 10 m şi un turn patrulater de pe latura de sud. Într-o altă etapă, care aparţine tot reşedinţei nobiliare, a fost ridicată capela, datată cu monede din vremea regilor Bela al IV-lea şi Ştefan al V-lea.
În urma lucrărilor de restaurare au fost scoase la iveală trei ferestre dreptunghiulare uşor arcuite în partea superioară pe peretele de vest şi una pe peretele sudic. Cele două ferestre gotice, vizibile şi astăzi, au fost construite ulterior şi datează de la mijlocul secolului al XIV-lea. Pe arcul triumfal se păstrează urmele a două picturi murale succesive, cea mai recentă reprezentând un bust al lui Christos.
