Fortificatiile Brasovene

Invaziile turco-tătare tot mai dese în Braşovul secolelor XIII - XV au făcut ca majoritatea populaţiei care nu era legată de pământul fertil din Bartolomeu să se strămute pe locul dintre Tâmpa, Şchei şi dealul Warthe. Înainte aici exista o pădure deasă, prin mijlocul căreia trecea pârâiaşul dinspre Pietrele lui Solomon (Graft). Acolo unde acesta se despărţea în două, un braţ luând-o spre Blumăna iar celălalt spre Braşovechi, exista un turn de observaţie în jurul căruia, începând cu 1420, s-a construit clădirea Casei Sfatului. Locul nu era chiar pustiu; călugării şi călugăriţele venite o dată cu teutonii îşi construiseră aici două mănăstiri: cea a Sf. Laurenţiu şi cea a Sf. Caterina. Acestea au fost din păcate distruse de tătari în 1241.

După 1383, locul noii aşezări a fost fortificat doar cu şanturi, valuri de pământ şi palisade. La sfârşitul secolului al XIV incinta se reface în piatră. Treptat însă, a început construcţia zidurilor şi bastioanelor, care au dus faima Braşovului până departe ca fiind „cetatea celor şapte bastioane”. În total, zidurile aveau 3000 m lungime, fiind de 12 m înălţime şi groase de 1,70 până la 2,20 m. Pe lângă bastioanele dispuse la fiecare 110 m, acestea mai erau apărate şi de 28 de turnuri de pulbere, de formă pătrată. Astăzi se mai păstrează doar 6, 2 pe latura de sud şi 4 pe latura nord-vestică a cetăţii. Zidurile erau duble şi, uneori, - pe latura nord-estică mai ales - triple, între ele existând şanturi şi valuri de pământ. Între ziduri se aflau aşa numitele „ţarcuri” (zwinger), stăpânite fiecare de câte o breaslă. Începând din secolul XV, sub supravegherea regelui Sigismund de Luxemburg, se construiră astfel primele fortificaţii ale cetăţii Braşov.