Ferestre spre Suflet Romanesc

A te naşte în Transilvania este o binefacere, se spune că atunci când Dumnezeu a făcut lumea a avut grijă ca Transilvania să aibă de toate, însă din nici una prea mult. A vorbi despre “ţara de după păduri”, înseamnă încă a-ţi vorbi sufletului. Când rosteşti „Transilvania”, după ce ai crescut în ea şi te-ai impregnat prin toţi porii de esenţa ei, înţelegi ce înseamnă cuvântul dor şi de ce el ne reprezintă.

O lume complexa, aparent suficienta, lumea transilvană are parfumul ei. Dulce-amar a fost gustul şi traiul acestei lumi, balanţa fiind mai mereu echilibrată. Melanjul etnic transilvan şi-a pus amprenta asupra fizionomiei sale specifice, poate de aceea transilvăneanul este mai molcom, mai chibzuit, mai parolist….În esenţă mai bun. A învăţat să trăiască cu sine şi cu alţii în armonie, a luat tot ce a găsit mai bun în lumea sa şi le-a asimilat propriului fond structural pentru a a fi “omul dintre lumi”. S-a transformat în liantul ce leagă Occidentul cu Orientul, Apusul şi Răsăritul şi şi-a asumat intrinsec rolul de “lume punte”. E un adevăr ce trebuie rostit în gura mare şi nu doar din vârful buzelor, ca şi cum teama de rostire ar spulbera într-o clipită aportul său în formarea lumii româneşti.

"Şoapte din Transilvania" şi „ Ferestre spre Suflet Românesc” sunt două proiecte de suflet. Aceste colectii aduc în prim plan, cu ajutorul imaginilor redate fără artificii regizorale sau tehnice, locuri şi oameni deosebiţi dar autentici în acelaşi timp, oferind o perspectivă lirică dar actuală asupra vieţii rurale transilvănene.

Tot acest demers e un crâmpei din ce ne-a mai rămas din "lumea ce-am pierdut-o". În defintiv e un stop cadru în timp, un minut de lacrimi, o întoarcere în poala bunicilor, în Vârsta de Aur. E, în definitiv, o odă unei lumi nici idilice, nici păgâne, un gest de recunoştinţă adresat celor care ne-au precedat şi pe care am dorit sa îi onorăm a doua oară. Sunt şoaptele, murmurul auzit încă prin lumea tradiţională.

A te naşte în Transilvania este un blestem ce obligă şi sfâşie, a fi român transilvănean înseamnă a fi… un om bun, lângă un pom copt. E precum un dar otrăvit. Otrava e însăşi dorul de Transilvania! Aşa cum mai reiese el din cântul lui Lese: “Decât la neamţu cătană/Mai bine în codru cu pană”.