Born in Transylvania

Prin proiectul „Born in Transylvania” se doreste a reda prin mijloace grafice mai putin explorate, o serie de ilustrate si stampe cu locuri cu o puternică încărcătură istorică dar şi culturala, cu ajutorul unor discursuri vizuale ce combină realitatea cu naratiunea şi prezentul cu trecutul.

Distilate de clepsidra timpurilor ce par atât de îndepărtate, tapetate precum adevărate vârste de aur transilvane, stampele cuprinse în proiectul “Born in Transylvania”, au o savoare cu totul aparte, un mistic caligrafic, o atracţie irezistibilă pentru cei amorezaţi de vremurile dominate de neguri şi cavaleri, domniţe şi lupte, călugări şi alchimişti.

Medievalitatea transilvăneană s-a comportat precum un creuzet în care şi-au dat întâlnire, atât influentele orientale, filtrate balcanic şi slav, cât şi cele occidentale, de sorginte imperială, regală, în definitiv romane, administrativ şi confesional vorbind. O lume ce s-a născut în „Mileniul Întunecat”, cu cotropitrori revârsându-se în valuri asupra sa din stepele eurasiatice, naştere definită de o acută lipsă a izvoarelor directe, scrise accentuntându-i-se astfel misterul de terra Ultrasilvana, de „Ţară de dincolo de păduri”, aşa cum apărea ea în Gesta Notarului Anonim al regelui Bela.

Ferestre spre Suflet Romanesc

A te naşte în Transilvania este o binefacere, se spune că atunci când Dumnezeu a făcut lumea a avut grijă ca Transilvania să aibă de toate, însă din nici una prea mult. A vorbi despre “ţara de după păduri”, înseamnă încă a-ţi vorbi sufletului. Când rosteşti „Transilvania”, după ce ai crescut în ea şi te-ai impregnat prin toţi porii de esenţa ei, înţelegi ce înseamnă cuvântul dor şi de ce el ne reprezintă.

O lume complexa, aparent suficienta, lumea transilvană are parfumul ei. Dulce-amar a fost gustul şi traiul acestei lumi, balanţa fiind mai mereu echilibrată. Melanjul etnic transilvan şi-a pus amprenta asupra fizionomiei sale specifice, poate de aceea transilvăneanul este mai molcom, mai chibzuit, mai parolist….În esenţă mai bun. A învăţat să trăiască cu sine şi cu alţii în armonie, a luat tot ce a găsit mai bun în lumea sa şi le-a asimilat propriului fond structural pentru a a fi “omul dintre lumi”. S-a transformat în liantul ce leagă Occidentul cu Orientul, Apusul şi Răsăritul şi şi-a asumat intrinsec rolul de “lume punte”. E un adevăr ce trebuie rostit în gura mare şi nu doar din vârful buzelor, ca şi cum teama de rostire ar spulbera într-o clipită aportul său în formarea lumii româneşti.